Romanul scris de
Isabel Allende „Casa spiritelor” (in original: „La casa de los espiritus”
-1982), de la Editura Humanitas Fiction tradusa din spaniola in limba romana de
Cornelia Radulescu in 2007.
Casa spiritelor este o scrisoare de dragoste trimisa de Isabel Allende, peste
timp si peste lumi, bunicului ei. Astfel s-a nascut istoria familiei Trueba,
unde ritmurile violente ale unui pamant mitic, ravasit de cutremure si uragane,
devin o a doua natura a personajelor. Impletind mistica si politica, splendoarea
si decadenta unei lumi ce devine istorie, Casa
spiritelor este una dintre
cele mai seducatoare povesti nascute la granita secolului XXI.
“Mamei ,bunicii si celorlalte femei
extraordinare ale cestei istorii”
Cartea are o simplitate extraordinara, firul
povestii întinzându-se pe aproximativ 60 de ani, si pe parcursul a 4 generatii,
în prim plan aflându-se Esteban Trueba, un om mândru cu mult sânge latin care
fierbe în el nestapanit, arogant si neînfricat pâns aproape de moarte si care,
în ciuda tuturor încercarilor sale, nu reuseste sa se faca înteles decât de 2
persoane: Clara, sotia sa, care însa îl abandoneaza usor, si nepoata sa, Alba,
pentru care are o afinitate deosebita în ciuda diferentelor evidente pe care
cei doi le au în privinta politicii, a ideologiei, a viziunii asupra vieti în
general. Personajul este extrem de puternic si cu greu poate fi egalat de un
altul. Poate cu exceptia Clarei, care este opusa ca fire si asta, mai ales din
cauza spiritismului pe care îl practica, a clarviziunii, a prezicerilor care se
adeveresc înspaimântator de bine si a unei întelegeri diferite a vietii. Tot
ceea ce se întâmpla în carte are un anumit scop, o anumita finalitate care, desi
uneori este previzibila, surprinde prin echilibrul pe care îl afiseaza.
Ceea ce ma marcat cel mai tare si am retinut
din aceasta carte face referire la evolutia Clarei. Unul dintre lucruriile
stranii si care nu le intalnesti la orice persoana din viata reala, dar in
cazul acestei fete a existat .A fost perioada de “mutenie” la o varsta foarte
mica si pe timp de 9 ani, apoi a mai
fost existenta “mesei cu 3 picioare” prin care ea isi desfasura activitatea de
clarvazatoare si invoca spiritele si chiar prin momentele ei de slabiciune in
care “a scris timp de cincizeci de ani in caietele ei de povestit viata “.
Romanul mi-a trezit sentimente de tristete care
au ajuns pana la lacrimi , prin stilul scriitoarei Isabel Allende de a povestii
cu usurinta ; dar chiar si sentimente de amuzament trezite din momentele in
care Blanca , fiica clarvazatoarei , se intalnea pe furis cu Pedro al Treilea.
Tristetea din acest roman te patrunde prin clipele destul de dese , in care te
face sa realizezi ca viata unui om pe acest pamant este limitata si este mult
mai tragic atunci cand omul acela este persoana iubita , respectiv tragedia
dintre Esteban si Rosa. Aceasta idee imi trezeste sentimentele de a-mi trai
toate clipele din viata.
Amintirile trezite din acest superb roman sunt
acelea in care eu in viata de zi cu zi , am clipe de nemultumire fata de viata
,fata de ceea ce imi ofera si de pesimismul pe care il am uneori. In carte apar
momente tragice care te fac sa profiti de viata pe care o ai . O alta amintire
trezita din aceste pagini citite sunt “nebuniile” facute pentru dragoste .
Atunci cand citesc despre personajul clarvazatoarei Clara imi trec prin minte momente in care imi
puneam intrebarea : “Oare cum ar fi daca as stii viitorul si tot ce ma
asteapta?”.
Cele mai interesante lucruri din aceast roman ,
pentru mine, a fost ideea insasi aflata in randurile scrise prin care ne ofera
ocazia sa cunoastem viata mai multor generatii si totusi facand o legatura
stransa intre ele; partile in care ni se adreseaza la persoana I si chiar
cuvintele in spaniola scrise cu italice.
Mi sa mai parut interesant citatul din introducerea cartii:
“In
definitiv, cati ani traieste omul?
Traieste o
mie de ani sau unul singur?
Traieste o saptamana sau cateva secole?
Si pentru
cat timp moare omul?
Ce vrea sa
spuna pentru totdeauna?”
Cartea „Casa spiritelor” o pot compara cu „Un
veac de singuratate” deoarece in ambele este vorba de viata unor personaje de-a
lungul mai multor generatii dar bine
adaptate la povestea de fata.
Stroie Cristina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu