Raţiune şi simţire
Jane Austen,s-a impus ca una dintre cele mai originale voci ale literaturii engleze prin romanele sale –Raţiune şi simţire,Mândrie şi prejudecată,Emma- care au fost publicate începând cu 1811.
Romanul Raţiune şi simţire a fost scris iniţial ca roman epistolar intitulat Elinor şi Marianne în 1795, iar după alte revizuiri renunţă la tehnica epistolară şi romanul este publicat în anul 1811 cu tilul Raţiune şi simţire. Romanul înfăţişează Anglia în secolul XIX, o perioadă în care puterea banilor, egoismul, interesele sunt mai puternice decât sentimentele de dragoste. Protagonistele romanului sunt două surori: Elinor şi Marianne,care simbolizează raţiunea şi simţirea, precizate în titlu.Se sfârşeşte cu unirea protagonistelor cu partenerii pe care ii merită.
Totul a început cu moartea domnului Henry Dashwood care avea un fiu, cu prima soţie, şi trei fete: Elinor, Marianne şi Margaret, cu doamna Dashwood. Toată averea lui îi rămanea fiului său, John Dashwood, iar acesta i-a promis că le va ajuta şi pe surorile lui să ducă un trai decent. Fetele şi mama lor au fost nevoite să se mute de la reşedinţa Norland, deoarece nu erau plăcute de soţia lui John Dashwood, Fanny Dashwood. Aceasta şi mama sa, doamna Ferrars, erau îngrijorate de o eventuală apropiere dintre fratele ei, Edward Ferrars, şi Elinor .
Pe tot parcursul romanului se urmăresc sentimentele protagonistelor, Elinor şi Marianne, şi comportamentul lor în ciuda suferinţei amândurora. Ele s-au mutat cu sora şi mama lor în Devonshire, la Barton într-o vila modestă. Acolo şi-au făcut mai mulţi prieteni, printre care şi Willoughby de care Marianne s-a îndrăgostit, dar după o vreme el a anunţat-o că pleacă la Londra, iar apoi ea nu a mai ştiut nimic de el.
A apărut o fată, Lucy Steele, ea era foarte vicleană şi egoistă şi pentru că a aflat de glumele pe seama lui Elinor, i-a mărturisit acesteia că era logodită cu Edward. Elinor era foarte afectată, deoarece îl iubea foarte mult, dar această iubire ea n-o arăta nimănui, la fel ca şi suferinţa pricinuită de logodna lui.
Cele două surori au mers la Londra, unde au aflat că Willoughby urma să se căsătorescă cu o domnişoară bogată din cauza lipsei de bani, cu toate că o iubea pe Marianne. Aceasta a fost şi ea foarte afectată, dar ajutată de sora ei a încercat să ascundă suferinţa. Pe seama lor se inventau diverse bârfe, dar le ignorau.
Nu după mult timp s-a aflat că Edward a fost dezmoştenit de mama lui pentru că nu dorea să se căsătorească cu o domnişoară cu bani, ci cu Lucy. Aceste întâmplări le-a apropiat pe cele două surori,care ignorau tot ce se spunea despre ele şi orice răutate venită din partea oricui.
După ce au revenit acasă au fost vizitate de Edward care le-a povestit că Lucy l-a părăsit pentru fratele lui , şi că el şi-a dat seama că o iubeşte pe Elinor, de aceea a cerut-o de soţie. Marianne s-a căsătorit cu cel care o iubea de când o cunoscuse, cu colonelul Brandon, pe care cu timpul a început sa-l iubească. Astfel romanul având un sfârşit fericit pentru cele două surori.
În timp ce am citit romanul, am fost foarte atrasă de felul în care, Jane Austen a prezentat povestea celor două surori, dar şi de cele două personaje. Fiecare pagină din roman îmi transmitea starea personajelor, influentând-o şi pe a mea, de parcă toate lucrurile mi se întâmplau mie, indiferent de starea pesonajelor fie de fericire, fie de tristeţe, fie de neînţelegere , le simţeam şi eu. Mi-a provocat o stare de furie, când citeam şi vedeam cât de rea şi egoistă era lumea din jurul lor, scornind lucruri rele despre cele două surori, care de fapt erau cele mai bune fete din roman. Această stare mi-a provocat-o şi mândria personajelor, care erau conduse de puterea banilor .
În viaţa de zi cu zi întâlnesc situaţii prezentate în roman, deoarece lumea e la fel de rea, şi inventeză fel de fel de lucruri fără măcar să conteze dacă ele sunt adevărate sau nu. Bârfele care ne uimesc, le auzim zi de zi, dar putem lua exemplu de la cele două surori şi să ignorăm orice neadevăr despre noi. Ca şi în acestă poveste şi în realitate există această putere a banilor, egoismul oamenilor mândrii,şi încă mai există cupluri despărţite de părinţi chiar şi pentru că nu sunt la fel de bogaţi, sau băieţi şi fete care doresc să se căsătorească doar pentru o situaţie materială mult mai bună.
Elinor şi Marianne m-au impresionat în mod special prin comportamentul lor,şi mi-au stârnit admiraţia faţă de ele prin puterea lor de ignoranţă,şi faptul că ştiau să fie politicoase chiar dacă erau foarte jignite. Mi-a plăcut romanul foarte mult , deoarece mi-a stârnit interesul pentru a-l citi, ţinându-mă în suspans şi facându-mă să fiu curioasă să aflu ce se întâmplă în continuare. Mi s-a părut interesant faptul că atunci când îşi făceau un angajament, fetele le dăruiau băieţilor o şuviţă de păr, cum a facut, de exemplu Marianne, dar apoi i-a fost înapoiată “Mă supun cu mare regret poruncii dumneavoastră de a vă înapoia scrisorile cu care am fost onorat şi şuviţa de păr pe care mi-aţi dăruit-o cu atâta mărinimie”, acesta fiind un fragment din o scisoare de la Willoughby pentru ea,care conţinea ce a precizat în rândurile de mai sus. De altfel ce mi-a atras atenţia în mod deosebit este limbajul şi politeţea pe care o exprimau pesonajele folosind formule de adresare ca: dumneavoastră, domnul/doamna X, domnişoara X, foloseau prenumele doar într-o relaţie mai apropiată. Pot să spun că din punctul meu de vedere este o carte care merită să fie citită, astfel fiecare dintre noi ar putea descoperi lucruri chiar interesante din care ar putea şi să înveţe câte ceva.
Putem compara iubirea dintre Elinor şi Edward , cu iubirea dintre Romeo şi Julieta, din opera cu acelaşi titlu scrisă de William Shakespeare. La început cei din familia lui Edward nu erau de acord ca el să se căsătorească cu Elinor, deoarece aceasta nu dispunea de o avere considerabilă ca alte domnişoare. Dar povestea lor nu s-a sfârşit într-un mod tragic ca a celorlalţi doi, ei au putut să işi îndeplinească visul.
Faptul că lumea era sub dominaţia banului, toate mamele vroiau să-şi căsătorească fii sau fiicele cu cineva bogat, sau chiar ei doreau asta, la fel ca Willoughby, seamănând cu situaţia din romanul Ion de Liviu Rebreanu sau cu nuvela pshihologică Moara cu noroc de Ioan Slavici. În cele două opere menţionate este prezentă puterea banilor, iar Willoughby acţionează la fel ca Ion, se însoară doar pentru averea domnişoarei Grey, chiar dacă era fericit cu Marianne , cum era Ghiţă înainte să fie stăpânit de dorinţa de a avea bani. Lucy, din punctul meu de vedere, doar vroia să aibă o situaţie materială mai bună decât înainte,de aceea vroia atât de mult să se căsătorească cu Edward, dar în final şi-a dat seama că nu-l iubeşte pe el, ci pe fratele lui.
Raţiune şi simţire este un roman care chiar mi-a plăcut,facându-mă să îmi doresc să le descopăr povestea protagonistelor din cauza diferitelor situaţii în care se aflau. Elinor şi Marianne, consider că sunt două personaje care merită apreciate.
Székely Aurora-Maria
Clasa a XI-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu