luni, 2 aprilie 2012

Fiul risipitor-Jurnal de lectura

                                                        Fiul risipitor
                                           de Radu Tudoran
                                 -Jurnal de lectura-

           Uneori citim cu drag carţile, dorind  sa le savurăm, însă alteori ne face mai puţină plăcere. Aşadar, cartea aceasta face parte din prima categorie, eu, am citit-o pe nerăsuflate. Sub numele de „Întoarcerea fiului risipitor” sau „Fiul risipitor”,cartea se găseşte atât în anticariate cât şi în ediţia „Jurnalul Naţional”, şi este un roman de dragoste urmărind relaţia dintre doi oameni sau mai multe feluri de relaţii dintre aceeaşi doi oameni, iubirea dintre Eva şi un bărbat mai în vârstă decât ea cu 12 ani, căruia autorul nu i-a dat un nume, spunându-i ”El”.       

           Acţiunea romanului începe în anul 1930 când Eva la doar 14 ani în care "se lasă să crească la voia întâmplării, încovoindu-se într-o parte şi în alta, fără să caute un arac pe care să se îndrepte",îl întalneşte agăţat de funicular, ca un               fluture care şi-a desfăcut aripile, pe „El”,  bărbatul care o va învăţa ce este dragostea şi îi va descoperi trupul din spatele îmbrăcămintei neglijate, a gesturilor minore, a mersului strâmb şi a părului nepieptănat. Acasă, era tratată cu indiferenţa de către familie, avea o mamă interesată doar de fiica Gettuta, un unchi obsedat sexual, ea se refugiază în iubirea lui, bărbatul aparând-o si iubind-o: "stătea pe pragul acela unic si insondabil, când o fetiţa începe să semene a femeie". El fiind nestatornic, işi trăieste viaţă călătorind, de fiecare dată părăsind-o pe Eva, fără explicaţii, spunându-i "am să mă întorc întotdeuna!".  Rămasă singură,aceasta se căsătoreşte cu Otto von Seele, bărbatul care o va ajuta mereu. Sosirea iubitului pe neaşteptate o face să îşi părăsească căminul pentru a petrece câteva clipe minunate cu acesta. Sfarşită de puteri, după ce această persoană pleacă, ia hotărârea de a-l respinge data viitoare, dar  aceste idei se sfărâmă în faţa iubirii si constată că El este unic în inima ei: suferă pentru El, acceptă compromisuri, dar îl si urăşte de moarte. Aceste două sentimente extreme îi coordonează existenţa Evei, până la urmă învinge iubirea. Întrebarea repetată la nesfârşit printre ruinele rămase după bombardament "esti aici?" o face să-şi dea seama că El va fi întotdeuna "aici", adică în inima şi mintea ei, aşa cum şi ea era jumătatea lui.                 

              Am atâtea argumente care susţin faptul că mi-a plăcut cartea, dar pot spune si lucruri care nu mi-au placut.  Am trăit sentimentele Evei, la fiecare pagină, tristeţea şi singurătatea o distrugeau câte puţin "Sunt oameni care s-au născut numai ca să facă rău. Fac rău altora, îşi fac rău lor; nu sunt mai miloşi cu ei decât cu altii.  „În vis, viaţa e ţesută cu aur si cu argint.Pe urmă,când ne trezim,trebuie sa ne facem armuri de otel,ca sa nu fim zdrobiti!” „Peste tot stăruiau semne de la el,şi-n sufletul ei işi dădea seama abia târziu,era plantată fiinta lui,de nezdruncinat,cu ce avea mai rau,cu ce avea mai bun, de nedespărţit. Îşi duse mâna la frunte;auzea pârâind ceva în inimă,cu un sunet de copac rupt..” Aceste sintagme dezvăluie misterul dragostei lor, o dragoste dureroasă, care provoacă suferinţă si ură.  Descrierea războiului este cu siguranţă partea care mi s-a părut cea mai interesantă din punct de vedere istoric. Frica, panica, bombardarea Bucureştiului,  pe toate le-am trăit alături de paginile lui Tudoran, uneori uitând unde mă aflu.  Mi-a placut foarte mult ca autorul a decis să lase la latitudinea cititorului modalitatea în care au decurs lucrurile „mai departe”, finalul a fost deschis si misterios. Latura mai puţin plăcută a aceste cărţi este că nu pot inţelege cum un barbat poate îi poate fii atât de indiferent unei femei indrăgostite, să o facă aproape să îşi piardă minţile, în timp ce citeam m-am simţit revoltată de cât mai poate suporta , vrând să o ajut.      

            Mi s-a părut foarte interesant cum Eva, chiar după trecerea timpului a ramas aceeaşi fetiscana de 14 ani, iar această poveste  a unei doze de iubire pe care aproape niciun pământean n-ar merita-o este cu totul uimitoare.De asemenea, modul cum îşi dădeau întâlniri, Eva agăţând ori de cate ori vroia sa il vadă o batistă albă de vagonetă, iar el venea şi se întâlneau la locul stabilit, era personal.  Este uimitor cum Radu Tudoran a putut exprima atât de detaliat si profund sentimentele unei femei  îndrăgostite, parcă  autorul se desprinde din corpul de bărbat şi ajunge în sufletul unei femei şi de acolo scrie tot ce vede.          

          Imi amintesc cu plăcere activitaţile puerile ale Evei,  la care am participat si eu si încă mai particip. Frazele când povestea cât de bine se simţea călărind, mi-au amintit de copilaria mea, când făceam si eu acelaşi lucru, simţindu-mă bine, iar pasajele în care se plimba cu bicicleta îmi amintesc cu nostalgie de serile si zilele însorite de vară, pedalând în goană, pe străzile oraşului meu.  Plimbările înserate ale fetei pe lângă pădure, alternează cu plimbările mele de acum pe lângă padurea din apropiere.   

       Acest roman poate fi asociat atât cu operele „Inainte de asfinţit” de Mariana Marino, „Lorelei” de Ionel Teodoreanu, „Pânză de păianjen” de Cella Serghi, „Enigma Otiliei” de George Calinescu, deoarece prezinta simetria dintre Eva si fiecare personaj feminin din romane( Diana, Otilia), iar acestea se îndrăgostesc de la vârste fragede de bărbaţi cu mult mai maturi decât ele, mai ales că fata din cartea „Inainte de asfintit” are doar 8 ani, când incep poveştile ei de dragoste. Cartea „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, prezintă evenimentele istorice, din razboi aşa cum o face si finalul „Fiului risipitor”.
            Citatul  „Ţesea migălos în inimă o plasă de apărare, fire de indiferenţe, fire de ură. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o învrăjbească. Se simţea în stare să-l înfrunte cu un surâs de nepăsare pe buze. Şi când el venea aproape, când îi apuca umerii, când îi simţea obrazul pe obrazul ei şi respiraţia în ureche, toată urzeala se destrăma, firele ţesute se duceau în vânt, de nici nu mai ştia unde le e urma. Atunci renunţa la orice împotrivire şi primea mângâierile lui cu recunostinţă, fericită că poate fi iarăşi fără minte” este unul dintre preferatele mele si  prezintă stările frecvente ale Evei.



  



  Boricean Denisa, XI-A

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu