Jurnal de lectură

                              Câinele din Baskerville

                                                      De Artur Conan Doyle

    „Câinele din Baskerville” subintitulată „O altă aventură a lui Sherlock Homes” ,o mare reuşită a lui Artur Conan Doyle şi un clasic al romanelor poliţiste , degajă o atmosfera de suspans si groază.

          Această carte începe cu o legendă care mai târziu reînvie. Legenda constă într-un blestem în familia Baskerville unde Hugo Baskerville,un om păcătos, plin de vicii şi lipsit de credinţă, s-a îndrăgostit de o fată pe care o închide într-o cameră fiindcă îl ignora. Aceasta reuşind să evadeze, este urmărită de Hugo şi de servitorii săi. Fata moare din cauza oboselii şi a fricii lângă două pietre uriaşe iar Hugo Baskerville este găsit de servitori cu un câine peste el care îl muşca de gât.

Legenda reînvie fiindcă se mai petrecuse încă un caz de deces unde lângă cadavrul lui Sir Charles, care era neam cu Hugo, sunt găsite urmele unui câine uriaş.

Misterul dar şi faptul că blestemul nu are nici o legătură cu realitatea îl provoacă pe Sherlock Holmes şi pe doctorul Waston să rezolve acest nou caz dificil şi foarte periculos. Aceştia ,după scurt timp de informare despre familia Baskerville , află că mai există un moştenitor şi anume Henry Baskerville care ,acuma, era ameninţat de blestem. Însoţit  de Waston ,soseşte din Canada la Londra la moşia Baskerville care era situată in capătul Dartmoorului, lângă o mlaştină cu nisipuri mişcătoare mortale.

Sherlock Holmes supraveghează toată situaţia dintr-o colibă apropiată şi primea rapoarte de la Waston care îl credea în Londra ocupat cu alte cazuri.

Pe Sherlock Holmes îl ajută mult rapoartele primite şi află  multe lucruri care îl ajută la dezlegarea misterului şi anume că fiecare dintre protagonişti, pe rând, puteau fi împlicaţi în acest mister, fie că era vorba de servitorul Barrymore care umbla noaptea pe holul conacului, sau de soţia sa, de doctorul Frankland cel obsedat de istorie, de înfricoşătorul domn Stapleton, de sora sa sau de Laura Lyons ori de Selden, ucigaşul evadat.

       Sfârşitul  cărţii ne prezintă dezlegarea misterului unde Sherlock Holmes ne zice totul cum s-a întâmplat. Holmes dezvăluie că fratele mai mic a lui Charles, Rodger Baskerville, care se credea mort se căsătorise şi a avut un fiu care făcuse multe nedreptăţi şi îşi schimbase numele în Vandeleur apoi în Stapleton. Acesta fugi cu soţia sa în Dartmoor unde se întreţinea din tâlhării. Aflând de povestea cu câinele ,s-a ajutat de aceasta ca să poată intra în posesia moştenirii Baskerville. A cumpărat un câine mare care îl ţinea ascuns în mlaştina la locul unei mine de staniu abandonate. În noaptea morţii sale, Sir Charles o aştepta pe Laura Lyons care, fiind pusă de Stapleton ,îi dăduse întâlnire, fără să ştie de planurile ucigaşe ale Stapleton. Sir Charles a murit din cauza unui atac de cord provocat de  sperietura cauzată de câinele dresat de Stapleton. Deoarece câinii nu mănâncă sau muşcă cadrave, el a rămas acolo neatins.

Scapleton l-a urmat pe Sir Henry la Londra şi i-a furat o gheată nouă pe care i-a returnat-o deoarece nu avea mirosul lui Henry. Câinele l-a urmărit pe Selden, un evadat făcându-l că cadă de pe o stâncă deoarece acesta era îmbrăcat cu hainele lui Sir Henry.

Într-o seară,Sherlock Holmes şi doctorul Watson îl urmăreşte pe Sir Henry care era chemat de către Selden la cină şi împuşcă câinele care sare asupra lui Henry. Soţia lui Scapleton , în acea seară, fusese bătută si legată de un stâlp fiindcă aceasta refuză să ia parte la complotul soţului său de al omorî pe Sir Henry.

           Această carte mi-a stârnit frică şi curiozitate deoarece aşteptam cu nerăbdare dezlegarea misterului care a fost destul de prelungită din cauza punerii la rând a indiciilor.

         Gândul, când am citit cartea, mi-a zburat la jocurile din copilărie „De-a spionii” unde orice mic lucru îl consideram un indiciu şi ne imaginam mii şi sute de mistere.

        Faptul ca Stapleton a ştiut cum să-şi ascundă bine secretul a fost cel mai interesant din această carte, după  părerea mea, deoarece e destul de greu să faci aşa ceva.

          Cu ce carte sau carţi aş putea asemăna această carte?.......Singurul lucru la care m-am gândit când am terminat cartea a fost la desenele animate „Scooby Doo”, deoarece şi aici intâlnim câte un mister care la sfârşitul episodului este dezlegat.

    Aş asemăna această carte cu „Ion” de Liviu Rebreanu şi „Moara cu noroc” de Ioan Slavici pentru că în amândouă există dorinţa de a face orice doar pentru bani, la fel cum a făcut şi Stapleton ajungând chiar şi la crime.