duminică, 1 aprilie 2012

Jurnal de lectură ,,Un cuib de nobili”

                       Jurnal de lectură
                     ,,Un cuib de nobili”
                                              de Ivan Sergheevici Turgheniev

       Ivan Sergheevici Turgheniev a fost un romancier rus. Printre numeroasele sale opere se numără şi romanul ,,Un cuib de nobili” care a vede lumina tiparului în anul 1859, oferind o imagine amplă a societăţii ruseşti din secolul al XIX-lea.

        Rezumat
        Protagonistul romanul esteTeodor Ivanovici Lavreţki, un nobil rus, care decide să meargă la Moscova. Acolo  întâlneşte familia Pavlovna şi se îndrăgosteşte de Varvara, o fată pasionată de muzică, cu care se şi căsătoreşte. Împreună cu soţia lui, tânărul Lavreţki călătoreşte prin multe ţări. Fiind într-o lungă vizită la Paris, acesta află că Varvara a comis un adulter şi o părăseşte. După două luni, Lavreţki primeşte surprinzătoarea veste că va deveni tată, însă nu vrea să îşi cunoască fetiţa, trimiţând bani ca acesteia să nu îi lipsească nimic.
       După ce se despărţise de soţia lui, deşi nu a divorţase, Lavreţki rătăcise prin lume fără a-şi găsi un rost. La un moment dat, acesta decide să se întoarcă în Rusia. Aici, el o vizitează pe Maria Dimitrievna Kalitina, o îndepărtată verişoară. În casa acesteia locuia şi Vladimir Nikolaici Panşin, un tânăr fermecător, extrem de talentat în tot ceea ce făcea, inclusiv când vine vorba de muzică. Pe lângă acesta, în casă locuiau şi cele două fete ale Mariei, micuţa Lenocika şi fata cea mare, de nouăsprezece ani, Liza, o persoană frumoasă care iubea muzica. Lavreţki este atras de aceasta, iar fata îl simpatizează. După ce discută cu familia Mariei, el începe să o viziteze în fiecare zi şi se apropie mai mult de Liza, îndrăgostindu-se de ea, nepăsându-i de faptul că tocmai aflase de moartea soţiei sale. Maria Dimitrievna dorea ca fata ei să se mărite cu Panşin. Liza însă este nesigură în legătură cu căsătoria şi nu îşi doreşte să se mărite deoarece realizează că s-a îndrăgostit de Lavreţki.
       Lavreţki se gândea că, în sfârşit, şi-a găsit fericirea, dar o surpriză neaşteptată îi năruie speranţele în legătură cu Liza. Varvara se întoarsese împreună cu fiica lor, Adocika, spunându-i că şi-a înscenat o moarte falsă. După aceea, Varvara merge la casa familiei Kalitina, unde îi cucereşte pe loc pe Maria Dimitrievna şi pe Panşin. Maria îi promite Varvarei că va face tot posibilul ca acesta să se împace cu soţul ei. În momentul în care Liza află adevărul legat de Varvara, îi spune lui Lavreţki să se împace cu aceasta, deoarece iubirea lor nu mai este posibilă. Amândoi au suferit enorm, dar s-au resemnat. Lavreţki a plecat cu Varvara şi cu fetiţa lor la  moşia Lavriki. După o scurtă perioadă de timp, Varvara părăseşte moşia cu ajutorul lui Panşin, apoi divorţează de Lavreţki şi se mută definitiv la Paris. În acest timp, Liza hotărâse să se călugărească.
       Sfârşitul romanului îl surprinde pe Lavreţki care, după opt ani se întoarce la casa familiei Kalitina. În acel loc, Lavreţki îşi aminteşte de puţinele clipe minunate petrecute cu fata pe care o iubise atât de mult. Cei doi se reîntâlnesc la o mânăstire, dar nu îşi vorbesc, fiecare văzându-şi de drumul său.

       Ce mi s-a părut interesant
       În acest roman, mi s-a părut deosebită şi extrem de interesantă povestea de dragoste dintre Lavreţki şi Liza, dar şi concepţia personajelor despre viaţă. Dragostea este cel mai profund sentiment din lume. Liza, fiind tânără nu înţelegea în totalitate sensul acestui cuvânt, însă în viaţa ei a apărut Lavreţki. El este cel care, doar prin simpla lui prezenţă, i-a arătat cum să iubească ,,...aş vrea să ştiu dacă iubeşti cu sentimentul acela puternic şi pătimaş pe care ne-am obişnuit să-l numim dragoste”. În jurul celor doi îndrăgostiţi totul era perfect, dragostea plutea în aer, până şi muzica îi încuraja să îşi trăiască iubirea ,,...sunetele muzicii ardeau de iubire şi muşcară adânc din sufletele lor cutremurate şi de fericirea dragostei”.
       Felul lui Lavreţki de a gândi, ideile şi concepţiile sale sunt remarcabile. El era de părere că oamenii sunt amăgiţi de propria lor soartă şi că lor nu le este dat să fie fericiţi ,,...ai vrut să guşti fericirea a doua oară, îşi spuse el, dar ai uitat că, dacă aceasta i se dă omului chiar şi pentru o singură dată în viaţă, ea este un lux, un dar nemeritat”. Însă odată cu trecerea timpului, Lavreţki realizează că a fost fericit şi că a iubit ,,...omul în vârstă, are o ocupaţie de care voi tinerii încă nu aveţi habar şi căreia nicio distracţie nu poate să-i ia locul: e vorba de amintiri”. Protagonistul romanului şi tânăra Liza trăiesc o iubire memorabilă, dar fără speranţă ,,se întâmplă uneori ca doi oameni care s-au cunoscut, dar n-au devenit încă apropiaţi unul cu celălalt, să se împrietenească  dintr-o dată în decursul a câtorva momente, iar în percepţia acestei apropieri să se reflecte în priviri, în zâmbetele amicale şi liniştite pe care le schimbă între ei, în înseşi mişcările lor...”.

       Sentimente şi stări provocate
       Lectura acestei cărţi mi-a provocat o multitudine de sentimente: fericire, suferinţă, speranţă, iubire şi suspans. Citind această carte am avut posibilitatea de a evada din lumea reală în lumea poveştilor aparte, unde personajele romanului prind contur. Este impresionant cum fiecare stare a personajului principal mi s-a transmis prin simpla citire; astfel eu am putut înţelege cum acesta gândeşte trăind intens toate sentimentele şi care sunt motivele ascunse din spatele acţiunilor. În majoritatea timpului, relatarea faptelor mi-a provocat o stare de bine, o stare pozitivă, însă povestea de dragoste, care m-a impresionat cel mai mult, a avut parte de un deznodământ nefericit, iar starea mea s-a schimbat într-una de tristeţe, de uşoară durere. Totuşi, suspansul este, după opinia mea, cea mai importantă stare. Datorită acestuia nu am putut renunţa la carte, dorind să o citesc mereu şi mereu, fără orire. Aceasta stare m-a însoţit pe parcursul întregii cărţi şi mi-a demonstrat că ,,Un cuib de nobili” merită să fie citit de oricine şi interpretat în diferite moduri.

       Asemănare cu alte opere
       Multe opere au o temă comună: iubirea. De aceea, pot spune cu certitudine că ,,Un cuib de nobili” se aseamănă cu  ,,Romeo şi Julieta” (cea mai cunoscută poveste de dragoste din întreaga lume) scrisă de către William Shakespeare. Romeo se îndrăgosteşte de Julieta şi sentimentul este reciproc, însă între familiile celor doi există o rivalitate puternică. Acesta este motivul pentru care cei doi nu pot să fie împreună. Lavreţki, la fel ca Romeo, făcea parte dintr-o familie înstărită, iar rudele fetei nu îl acceptau. În cuida faptului că Liza însemna totul pentru Lavreţki, ei nu s-au putut împotrivi destinului ce i-a despărţit, Romeo şi Julieta având aceeaşi soartă. O altă asemănare între aceste opere este reprezentată de existenţa pretendenţilor: în cartea ,,Un cuib de nobili” Liza era curtată de Panşin, iar Julieta de Paris în ,,Romeo şi Julieta”. Dorinţa părinţilor era, în ambele poveşti, ca cei doi să îşi unească destinele.
       O altă operă cu care se aseamănă ,,Un cuib de nobili” este ,,La răscruce de vânturi” scrisă de către Emily Bronte. Cea din urmă prezintă iubirea dintre Heathcliff şi Catherine. Cei doi păreau să fie suflete pereche, dar iubirea lor nu se poate concretiza. Fratele mai mare a lui Catherine îl ura pe Heathcliff şi nu a acceptat ca între cei doi să existe ceva. În plus, Catherine îi era destinată lui Edgar. Totuşi, ea îl iubea pe Heathcliff, iar el era îndrăgostit de ea. Dar şi acesta o avea pe  Isabella, aşa cum Lavreţki o avea pe Varvara. Deşi ajung de multe ori în braţele celuilalt, mereu se despart, în ciuda faptului că iubirea dintre ei pare a fi absolută.
       Asemănările dintre cele trei opere sunt destul de evidente, valurile iubirii purtându-i pe protagonişti pe maluri părăsite şi pe culmi înalte.

       Amintiri din experienţa proprie
       Nu aş putea spune că lectura acestei cărţi mi-a trezit anumite amintiri urâte din propria experienţă, însă după ce am terminat de citit povestea tinerei Liza mi-am amintit de momentul în care am avut impresia că sunt îndrăgostită. Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. Pentru mine, nu a fost o tragedie când povestea s-a terminat, dar a fost memorabilă. În carte se relatează şi fapte ce cuprind copilăria lui Lavreţki şi cea a Lizei, iar eu mi-am adus aminte cu drag de copilăria mea, de cea mai frumoasă vârstă a inocenţei. O vârstă la care nu trebuia să îmi fac griji sau să mă preocup de responsabilităţile din prezent. De asemenea, mi-am amintit că tata m-a învăţat să călăresc. În perioada respectivă, caii asigurau transportul oamenilor dintr-un loc în altul, însă în copilăria mea, era o plăcere inconfundabilă. Aşadar, amintirile nu se uită niciodată; le voi păstra mereu cu mine, inclusiv amintirea acestei poveşti din cartea lui Turgheniev.

       În concluzie, acest roman m-a impresionat foarte mult deoarece am descoperit o poveste de neuitat despre o dragoste neîmplinită şi depre ceea ce înseamnă să iubeşti. Apreciez această carte datorită faptului că a reuşit să mă cuprindă de fantezie şi de o stare de cunoaştere a eroilor cărţii, a momentelor înfloritoare din viaţa lor, a ceea ce îi defineşte. Cele două  personaje, Lavreţki şi Liza mi-au colorat viaţa şi mă bucur că am citit cartea ,,Un cuib de nobili” fiindcă am descoperit un nou univers, străin mie până în momentul citirii.
                                    
      

                                                     Găitan Ştefania Maria     XI  A

Un comentariu: