COLECTIONARUL

                                               DE   JOHN   FOWLES

      Colectionarul  (1963), romanul de debut al lui Jhon Fowles, si-a transformat fulgerator autorul intr-unul dintre ceo mai apreciati scriitori din lume. Tradusa in nenumarate limbi, cartea a fost ecranizata in 1965 de regizorul American William Wyler, cu Terence Stamp si Samantha Eggar in rolurile principale.

        

“Cu toţii dorim lucruri pe care nu le putem obţine. Faptul ca acceptăm această situaţie dovedeşte că suntem oameni maturi, inteligenţi. Încercam toţi să luăm din viaţă ce putem. Şi daca în cea mai mare parte a vieţii n-am avut nimic, ne luăm revansa atunci cand se iveste ocazia"

       Iniţial Frederick nu este altceva decat „anexa primăriei”, un om antisocial care îşi petrece timpul colecţionand fluturi.  În secret, Frederick o iubeşte (sau în  orice caz, crede că o iubeste) pe Miranda, dar îi lipsesc curajul şi ocaziile pentru a-si arata sentimentele. Viaţa personajului suferă o schimbare de proporţii în clipa în care castiga la pronosport. Banii îi schimbă nivelul de trai, dar nu îl ajuta sa se integreze în societate. Lumea îl evită, iar sansele să o intalneasca pe Miranda raman la fel de mici ca inainte. Din acest motiv, Frederick decide sa o rapeasca pe tanara. Este convins ca doar convieţuind cu el o perioada, Miranda va ajunge sa-l cunoasca si sa îl iubeasca. De la o simplă idee, planul capătă incet-incet forma. Intai o  casa izolata, cu o pivinita incapatoare, apoi o masina, elemente care treptat, dau nastere unui plan diabolic.

      Rapirea reuseste, iar Miranda se trezeste prizoniera unui om pe care, oricat vrea, nu poate sa il accepte. Frederick e mai mult decat mediocru, e plat în gandire, prada unor idei fixe, asexuat, etc. Nimic nu pare sa ii facă plăcere, în afară de  a sta în preajma Mirandei. Pentru el, tanara este asemenea unui fluture, prins într-un insectar: buna de urmarit, de admirat, dar fără viata. Nu încearca sa isi inteleaga modul de gandire, nu incearca sa se faca inteles. Ar parea un om extrem de rabdator, dar în esenta nu este altceva decât un personaj incapabil sa se bucure de lucrurile mici. Pentru Miranda pe de alta parte, rapirea se dovedeste prilej de reflexie. Sub forma unui jurnal, ea isi supune viata unei atente analize. Încearca sa descifreze, mai ales, natura relatiei ei cu  G.P. , un pictor mult mai batran decat ea. Pentru Miranda, George Paston intruchipeaza tot ceea ce si ea spera sa devina: un artist care şi-a găsit propriul stil, un om cult, singuratic dar fidel preferintelor sale. G.P. dispretuieste societatea, trancaneala fara rost a femeilor „emancipate”, lipsa de pudoare si de profunzime, ideile plate, formele fara fond. Incearca sa-i insufle şi Mirandei aceste valori. Legatura dintre cei doi este mai mult decat prietenie şi mai putin decat dragoste. O comuniune lipsita de finalitate a două suflete asemanatoare, a doi oameni care nu vor putea trai impreuna, dar nici departe unul de celalalt.

        In ceea ce-l priveşte pe Frederick, Miranda il descifreaza relativ usor, dar pofta de viata o impiedica sa accepte realitatea. Cred ca adanc in interiorul ei, tanara stie că nu va fi niciodata eliberata. “Dar a recunoaste acest lucru inseamna sa te lasi prada nebuniei şi disperarii.” Marele merit al Mirandei este ca, pana aproape în ultima clipa, lupta pentru a-si pastra luciditatea, faureste planuri si profita de perioada de captivitate pentru a invata. Se maturizeaza cu fiecare zi petrecut în pivnita, descopera ce ii lipseste si ceea ce nu a stiut sa aprecieze.

Finalul romanului este dureros de previzibil. Ea moare, el isi gaseste o alta victima. O noua incercare. Ca să vadă dacă va fi la fel.

„Multi altii în situatia mea ar fi facut la fel”

      Parcurgand acest roman am fost coplesita in cea mai mare parte de o teama permanenta, gandul ca cineva poate sa te rapeasca si sa iti fure libertatea mi se pare ingrozitor si infricosator.

     Ce m-a impresionat cel mai mult a fost atitudinea tinerei Miranda  care cu toate ca era inspaimantata se comporta ca o “scorpie” si incerca mereu sa isi tina mintea ocupata, fara sa isi planga de mila.

     Personal aceasta carte nu mi-a provocat vreo amintire din experienţa proprie dar în schimb am invaţat că libertatea este cel mai minunat lucru de care omul profita in fiecare zi a vieti sale.

      "Colectionarul" este un roman care ma trimite cu gandul la romanul " Ion" de Rebreanu, deoarece in acest roman Ion, personajul principal se casatoreste cu Ana (care il iubea )  doar cu scopul de a se imbogati, acesta era indragostit de Florica. In romanul "Colectionarul" rolul lui Ion este preluat MIranda care il iubea pe G.P, dar il folosea pe Frederick ( incerca sa il accepte, sa il inteleaga, sa se prefaca interesata de acesta) doar ca sa reuseasca sa evadeze din acea pivnita. Mentionez ca Frederick era indragostit de Miranda. 

                                                                                                    

 Dune - Frank Herbert     


Scurt Istoric
     Frank Herbert a creat universul sau propriu, unic si fabulos. El este papusarul care trage sforile astfel incat marionetele sale joaca o piesa pe un fundal arid,  plin de nisip si aproape total lipsit de apa. La toate acestea se adauga puterea banilor, coruptia si, nu in ultimul rand, religia, iar cel care cunoaste viitorul este cel care detine puterea absoluta.

    El si-a plasat inceputul actiunii in momentul in care, in urma unor intrigi si complicate politici de aliante, familia Atreides preia ca fief legal planeta desertica Arrakis, Dune, singura sursa de mirodenie din Universul cunoscut. Toata lumea pare sa fie convinsa ca aceasta cedare imperiala este doar o capcana, cu exceptia ducelui Leto Atreides, care isi pune sperante intr-o alianta cu fremenii, un enigmatic popor al desertului. Plecarea de pe Caladan, planeta Atreizilor, este marcata pentru tanarul Paul Atreides, mostenitorul duceluimi Leto, de intalnirea cu o Cucernica Maica, o figura stranie care il supune la o incercare simpla si mortala in acelasi timp.
    Ceea ce toata lumea prevestea se intampla, iar ducele este tradat, armata lui este zdrobita, in timp ce fiul si concubina lui, Jessica, mama lui Paul, ajung sa se alieze cu fremenii, care vad in cel pe care il boteaza Muad'dib profetul promis lor din vremuri imemoriale.
    Expus mediului concentrat de melanj, Paul se transforma intr-un pivot al universului, descopera ca printr-o coincidenta stranie este deopotriva si profet fremen si produs ultim al programului de selectie Bene Gesserit. Amenintand ca va distruge toata mirodenia, fara de care calatoria spatiala nu va mai fi posibila, Paul reuseste sa ajunga la un armistitiu cu Ghilda Spatiala, fapt ce ii permite sa zdrobeasca armatele imperiale, sa se razbune pe baronul Vladimir Harkonnen, ucigasul tatalui sau si chiar sa devina Imparat al Universului cunoscut, sot al unei mostenitoare imperiale, dar barbat pentru Chani, iubita lui fremena.


Sentimente provocate


  Cartea mi-a provocat un sentiment de curiozitate , imi doream sa citesct tot mai mult si sa nu se termine niciodata.Uneori aveam sentimentul ca nu ma puteam opri din citit.Un alt sentiment este cel de tristete care mi.a fost provocat in momentul cand ducele Leto a murit.


Ce amintiri mi-a trezit cartea


 Aceasta carte mi-a adus aminte de filmul Star Wars, dar si de un joc pe care il jucam pe calculator cand eram mic.




Ce mi s-a parut interesant

 M-au impresionat foarte tare acesti fermeni creati de Frank Herbert . Duc o viata simpla, sunt grupati in comunitati izolate, traiesc in sate subterane, sunt educati inca de mici cu spiritul comunitatii si al umezelii, formand o societate puternica si unita.Viermii uriasi de 700 de metri iarasi mi s-au parut interesanti si faptul ca dintii lor erau folositi drept lame la renumitul cristai, care daca nu simtea sange timp de 1 saptamana se dezintegra, sau cine il vedea trebuia omorat cu el. Atreizi erau uimiti de acest cristai doarece el nu putea fi scos de pe Arrakis. 

 Religia este sacra, iar simbolurile Arrakiene la fel. Ciclul de producere al mirodeniei are nevoie de un mediu extrem de arid, in care apa este retinuta in adancul nisipurilor de catre pastravii de nisip, care, prin absorbtia apei, explodeaza, producand „exploziile maselor de premirodenie”. Acest lucru, duce chiar la o idolatrizare a apei, o religie bazate pe umezeala, cea care este datatoare de viata si care, prin lipsa ei, ajuta la producerea mirodeniei.

Asemanarea cu alta opera


  Eu vad o asemanare intre aceasta carte si Trilogia Inelului de J.J.R  Tolkien si Planeta Maimutelor de Perre Boulle. Deoarece in cartea Planeta Maimutelor sunt astronauti care ajung  pe planeta si gasesc triburi de oameni care sunt condusi de maimute, descoperind doar mai tarziu ca este vorba despre planeta noastra dupa ce avuse loc un razboi atomic , si Trilogia inelului dataorita faptului ca mi se par interesante rasele de fiinte existente in ambele carti.




Farkas Dennis

,,Pe drum''

                                             ,,Pe drum"     

                                                                                 de Jack Kerouac

  ,,Pe drum reprezinta un moment istoric: este cea mai frumoasa, cea mai limpede si cea mai importanta declaratie a generatiei pe care Kerouac însusi a numit-o Generatia Beat si care s-a încarnat în el.”

                                                                                                                                                                The New York Times

         Trebuie sa recunosc  faptul  ca la  inceputul  acestei  lecturi  nu am fost foarte entuziasmata .Titlul,  ,,Pe drum”era simplu si nu foarte atragator ,insa pe parcursul cartii am descoperit  viata libertina si independenta  a celor doua personaje principale ,Dean Moriarty si Sal Paradise si pot spune ca aventurile lor mi-au stranit curiozitatea.

          Desii  imi place sa fiu independenta si fara responsabilitati nu mi-ar placea ca viata mea sa fie  mereu un drum continuu si fara o  anumita stabilitatea precum cea a personajelor din roman.Ei aleg sa isi traiasca viata in continua miscare ,,traversand in goana inima Statelor Unite” doar pentru a cunoaste sau intelege lumea in care traiau avand o singura idea si anume ca“drumul este viata”.Ignoranta lor pentru responsabilitati este conturata de consumul de droguri,sex,petreceri,foame,fuga de lege ,care atrag urmari si in cele din urma isi pun amprenta pe viata unor  fiinte  nevinovate precum copii lui Dean, Camille,Tracy,Marylou,etc.

            M-a impresionat cu adevarat legatura dintre Dean si Sal care desii au numerose certuri si de cele mai multe ori se tradeaza unul pe altul in cele mai josnice moduri,ei gasesc puterea de a se ierta si pun cu adevarat pret pe timp astfel ajung la un moment dat sa isi spuna chiar ,,frati”probabil pentru ca amandoi realizeaza faptul ca relatia lor este una mai presus decat o simpla prietenie.

            As putea spune ca unul dintre sentimentele transmise puternic  de continutul cartii este cel de libertate si singuratate,fara sa fii ,,cicalit”sau controlat de cineva,sa poti sa faci propriile alegeri fara sa afecteze pe nimeni  drag.Am resimtit si revolta impotriva lui Dean care a avut numeroase sanse de a avea o familie,sotie iubitoare si un camin stabil  la fel ca si Sal care a parasit-o pe Tracy.

 O caracteristica deosebita a cestei carti a fost faptul ca intamplarile sunt  relatate  simplu ,fara  ca scriitorul sa foloseasca un limbaj special sau sofisticat lucru care m-a ajutat sa citesc cartea usor  si care mi-a atras atentia nu din punct de vedere al literaturii ci a ceea ce a vrut sa transmita scriitorul Jack Kerouac prin acest stil si anume ca nu conteaza situatiile,principiile sau parerile lumii ,conteaza sa fii tu cu adevarat ,fara ,,masti” ,,Compune salbatic, nedisciplinat, curat! Scrie ce îti vine din adâncurile sufletului tau. Cu cât mai nebunesc, cu atât mai bine! Fii întotdeauna nebun si fara spirit! Înlatura obstacolele literare, gramaticale si sintactice. Tu esti tot timpul un geniu...”

Acest roman imi aduce aminte de cartea ,,Singur pe lume” de Hector Malot deoarece Remi parcurge la fel ca cei doi protagonist un drum spre gasirea acelui CEVA care sa ii aduca fericirea si sa il faca sa se simta implinit.

            Nu pot spune ca am avut parte de momente  in viata mea cand pur si simplu mi-am facut bagajele si am luat-o din loc ,dar am avut parte de acele momente  in care imi doream doar sa fiu cu prietena mea cea mai buna si sa discutam ,sa impartasim experiente,sentimente si pareri despre lumea in care traim.

            Am avut parte de asemenea de petreceri in care uitam de toata lumea si nu imi doream decat sa ma distrez cu colegii si prietenii ,sa radem nopti intregi ,sa uitam de probleme .

            Probabil cel mai mult la aceasta carte am indragit  sentimental de libertatea care ti-l ofera  si curajul de a face ce iti doresti in orice moment  fara sa ai retineri,sa fii liber.O libertate care te face fericit si care te face sa simti ca traiesti cu adevarat.

                                                                                  Realizat de :

                                                                                           CHELBEA   MADALINA             

Generalul in labirintul sau

O istorie plină de agitaţie, un drum care a fost marcat de acte de eroism, de revolte, de iubiri, de exilări, de asasinate, de curaj, de devotament, de credinţă, de jurăminte trădate, de destrămare, de înrobire şi libertate, toate acestea constituie America Latină.

Ultima călătorie a lui Simón Bolívar este descrisă ca un drum fără întoarcere, un labirint pe care marele general şi l-a construit conştient.Este labirintul trecutului, prezentului şi viitorului.  Generalul in labirintul sau este romanul decedarii generalului care a format statele independente ale Americii Latine. Romanul începe cu retragerea generalului Simón Bolívar din funcţia de preşedinte, cedând această funcţie generalului de Santander.Retragerea sa din această funcţie va provoca şi prima  destrămare a unităţii Americii Latine, deoarece succesorul său nu era pentru unitate.Zilele de călătorie de-a lungul unui râu sunt grele pentru generalul Simon, el este bolnav, slăbit, accesele de tuse severe îi fac viaţa un chin.De-a lungul carierei sale Bolívar a fost ţinta unor atentate, a scăpat din toate cu viaţă, pentru ca lui nu ii era frica de moarte. Ultimul atentat a fost orchestrat chiar de generalul  Santander.În drumul său către asa zisa plecare din America generalul se va întâlni cu Agustín Iturbide fiul fostului împărat al  Mexicului. Dorinţa marelui general a fost să-l încoroneze pe Iturbide fiul, împărat al Mexicului pentru a mai păstra ceva din unitatea Americii Latine.Urmărit de profetii sumbre, Liberatorul(generalul Simon) realizează că moartea sa înseamnă sfârşitul unităţii dar şi liniştii Americii Latine. America Latină este creaţia sa, pentru ca el a muncit sa o construiasca si nu poate să o lase de izbelişte.Dar timpul trece, călătoria se prelungeşte şi el tot mai obosit se afundă într-un labirint din care nu mai are scăpare. Moartea îl va întâlni în data de 17 decembrie.

Titlul este expresiv dar şi dureros, este un loc întunecos, obscur unde moartea te poate întâlni.Labirintul său este şi misterul  Americii Latine. Lipseşte un erou pentru a găsi ieşirea din labirint şi desfacerea misterul. Atmosfera este una de conştiinţă a pierderii unui erou dar şi de revoltă, orbi la suferinţa generalului ceilalţi se vor mulţumi cu lupte şi pasiuni mărunte pentru propriul lor interes, nimeni cu adevărat nu va lupta pentru ideile celui pe care îl respectă mult, Liberatorul.Fascinant este procesul psihologic de dezgust pe care autorul îl descrie, un mare erou este scârbit de lumea pe care el a făurit-o, care orice creator lumea construită se revoltă împotriva sa, o revoltă pe care nici el nu o înţelege.Această revoltă este de fapt continua revoltă a celui căzut, toţi care vor să creeze ceva cu bună credinţă au parte de această revoltă.

Roman istoric cu împletirea unor interesante date istorice, un roman care ne poate învăţa o mică parte din eşecul Americii Latine şi din refuzul de a forma o democraţie adevărată.În America Latină toată lumea vrea totul, iar într-o democraţie trebuie să ştii să cedezi. Este romanul apusului unui erou de proporţii grandioase, un fondator al unei noi lumi, prins în plasa ei, trădat şi răpus de ignoranţa celor care nu au avut curajul să ducă la îndeplinire o menire.Un roman cu iz profetic pentru toţi cei care vor să creeze lumi, indiferent de scările acestora,  revolta împotriva creatorilor este de la începutul acestei lumi şi va continua până la revolta finală şi a adevărului absolut.

  Sentimentul pe care mi l-a opera a fost unul de tristete pentru ca ori cat ar fi incercat generalul sa le ofere tot ce e mai bine oamenilor, ei tot nu erau multumiti de ceea ce a facut pentru ei.

  Aceasta opera mi-a adus aminte de unele momente din viata mea cand eram lasat sa fac un lucru, dar dupa ce il faceam mi se spunea ca nu este bine ceea ce am facut.

  Aceasta carte se aseamana cu imaginea razboiului din ‘Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi’ pentru ca ori cat ar fi incercat generalul sa faca ceva bun tot nu era apreciat pentru ceea ce a facut si pana la urma a murit incercand sa ii faca pe oameni sa vada ca a facut un lucru bun.

Stroie Alexandru

Casa spiritelor de Isabel Allende

Romanul scris de Isabel Allende „Casa spiritelor” (in original: „La casa de los espiritus” -1982), de la Editura Humanitas Fiction tradusa din spaniola in limba romana de Cornelia Radulescu in 2007.

Casa spiritelor este o scrisoare de dragoste trimisa de Isabel Allende, peste timp si peste lumi, bunicului ei. Astfel s-a nascut istoria familiei Trueba, unde ritmurile violente ale unui pamant mitic, ravasit de cutremure si uragane, devin o a doua natura a personajelor. Impletind mistica si politica, splendoarea si decadenta unei lumi ce devine istorie, Casa spiritelor este una dintre cele mai seducatoare povesti nascute la granita secolului XXI.

“Mamei ,bunicii si celorlalte femei extraordinare ale cestei istorii”

Cartea are o simplitate extraordinara, firul povestii întinzându-se pe aproximativ 60 de ani, si pe parcursul a 4 generatii, în prim plan aflându-se Esteban Trueba, un om mândru cu mult sânge latin care fierbe în el nestapanit, arogant si neînfricat pâns aproape de moarte si care, în ciuda tuturor încercarilor sale, nu reuseste sa se faca înteles decât de 2 persoane: Clara, sotia sa, care însa îl abandoneaza usor, si nepoata sa, Alba, pentru care are o afinitate deosebita în ciuda diferentelor evidente pe care cei doi le au în privinta politicii, a ideologiei, a viziunii asupra vieti în general. Personajul este extrem de puternic si cu greu poate fi egalat de un altul. Poate cu exceptia Clarei, care este opusa ca fire si asta, mai ales din cauza spiritismului pe care îl practica, a clarviziunii, a prezicerilor care se adeveresc înspaimântator de bine si a unei întelegeri diferite a vietii. Tot ceea ce se întâmpla în carte are un anumit scop, o anumita finalitate care, desi uneori este previzibila, surprinde prin echilibrul pe care îl afiseaza.

Ceea ce ma marcat cel mai tare si am retinut din aceasta carte face referire la evolutia Clarei. Unul dintre lucruriile stranii si care nu le intalnesti la orice persoana din viata reala, dar in cazul acestei fete a existat .A fost perioada de “mutenie” la o varsta foarte mica si pe timp de 9 ani, apoi  a mai fost existenta “mesei cu 3 picioare” prin care ea isi desfasura activitatea de clarvazatoare si invoca spiritele si chiar prin momentele ei de slabiciune in care “a scris timp de cincizeci de ani in caietele ei de povestit viata “.

Romanul mi-a trezit sentimente de tristete care au ajuns pana la lacrimi , prin stilul scriitoarei Isabel Allende de a povestii cu usurinta ; dar chiar si sentimente de amuzament trezite din momentele in care Blanca , fiica clarvazatoarei , se intalnea pe furis cu Pedro al Treilea. Tristetea din acest roman te patrunde prin clipele destul de dese , in care te face sa realizezi ca viata unui om pe acest pamant este limitata si este mult mai tragic atunci cand omul acela este persoana iubita , respectiv tragedia dintre Esteban si Rosa. Aceasta idee imi trezeste sentimentele de a-mi trai toate clipele din viata.

Amintirile trezite din acest superb roman sunt acelea in care eu in viata de zi cu zi , am clipe de nemultumire fata de viata ,fata de ceea ce imi ofera si de pesimismul pe care il am uneori. In carte apar momente tragice care te fac sa profiti de viata pe care o ai . O alta amintire trezita din aceste pagini citite sunt “nebuniile” facute pentru dragoste . Atunci cand citesc despre personajul clarvazatoarei Clara  imi trec prin minte momente in care imi puneam intrebarea : “Oare cum ar fi daca as stii viitorul si tot ce ma asteapta?”.

Cele mai interesante lucruri din aceast roman , pentru mine, a fost ideea insasi aflata in randurile scrise prin care ne ofera ocazia sa cunoastem viata mai multor generatii si totusi facand o legatura stransa intre ele; partile in care ni se adreseaza la persoana I si chiar cuvintele in spaniola scrise cu italice.

Mi sa mai parut interesant citatul din  introducerea cartii:

          “In definitiv, cati ani traieste omul?

           Traieste o mie de ani sau unul singur?

           Traieste o saptamana sau cateva secole?

           Si pentru cat timp moare omul?

           Ce vrea sa spuna pentru totdeauna?”

Cartea „Casa spiritelor” o pot compara cu „Un veac de singuratate” deoarece in ambele este vorba de viata unor personaje de-a lungul mai multor generatii dar  bine adaptate la povestea de fata.

                                                                                                            Stroie Cristina

Paula de Isabel Allende

                       Romanul ,,Paula” a aparut in anul 1994 ,   este  o scrisoare a Isabelei Allende catre fica sa Paula care a intrat in coma in urma unei crize de porfirie in anul 1992.

      ,,In decembrie 1991, fica mea, Paula, s-a imbolnavit grav, iar la putin  timp dupa aceea a intrat in coma. Am scris aceste pagini de-a lungul orelor nesfarsite petrecute pe culoarele unui spital din Madrid si intr-o camera de hotel, unde am vietuit mai multe luni, precum si langa patul ei, in casa din California, in vara si toamna anului 1992.”

         Autoarea, Isabel Allende, este convinsa ca fiica sa va trece peste aceasta incercare si ii scrie o lunga scrisoare. Povestirea este intrerupta cand si cand de detalii despre starea Paulei, care intarzie sa se faca bine. Isabel reuseste sa puna in aceasta relatare toata dragostea, bunatatea si speranta pe care o mama le poate avea, pentru ca fiica sa aiba la trezire un punct din care sa-si reia viata.

        In ciuda perioadei in care este scrisa cartea are si momente amuzante, de o sinceritate care scoate  la iveala o femeie puternica, isteata, deosebita. Desi greu incercata, Isabel Allende isi pastreaza optimismul si credinta ca ceva bun trebuie sa se intample. Asa cum ea insasi marturiseste, in momentele cele mai grele stie ca va iesi soarele si pentru ea, iar in mijlocul celei mai mari bucurii este constienta de faptul ca o asteapta multa suferinta.

        Autoarea povesteste si despre generatiile anterioare, despre bunicul ei puternic si sigur pe el, despre bunica clarvazatoare, despre stramosii de pe taramurile sud-americane. Cand este la marginea prapastiei, ea stie ca spiritele bune ale acestora vor veni sa o ajute si sa-i usureze suferinta.

         Am retinut ca viata nu e niciodata asa cum te astepti, si ca este plina de imperfectiuni si ca orice se intampla, se intampla cu un scop. Am invatat ca indifferent de ce ai face si cum ai fi cei care tin la tine raman mereu langa tine. Am mai retinut sau invatat ca amintirile te definesc…

         

          Acest roman mi-a trezit sentimente de admiratie fata de Isabel Allende pentru viata pe care a avut-o, pentru ce a scris si pentru implicarea ei in apararea drepturilor femeii. Mi-a trezit sentimente de admiratie si fata de bunicul Isabelei care desi era un om dur si calculat era intelegator si isi iubea familia, dar fata de acesta am avut si sentimente de mila atunci cand Memé buncia Isabelei a murit.

          Simteam parca un gol in stomac atunci cand Isabela ii povestea Paulei despre sotul ei, Ernesto, care venea la ea la pat si ii spunea ca o iubeste ;  in acelas timp imi parea rau pentru ea si sotul ei deoarece erau prea tineri dar chiar si pentru mama ei, Isabel.

             Citind acest roman mi-am adus aminte de copilarie , de trasnaile pe care le faceam , de toti catelusii si pisicutele pe care le duceam la mine acasa. Dar mi-am adus aminte si de momentele grele din viata mea de exemplu atunci cand mi sa intamplat sa iubesc mult o persoana si sa nu vreau sa o las sa plece; dar in acelas timp, ceea ce este foarte ciudat, ar fi o alinare pentru mine sa stiu ca acea persoana nu mai trece prin suferinta unei boli, ca in cazul acesta. Mi-am mai adus aminte de primul sarut si de primul baiat l-am simpatizat gandindu-ma la momentele in care stateam pe coridor si ma uitam la el fara sa spun nimanui de adevaratele mele sentimente.

           Mi sa parut interesant faptul ca si-a povestit viata ,cu absolut toate momentele sale. Mi sa mai parut interesant nivelul social al femeilor din perioada copilariei si adolescentei Isabelei, cum reuseau acestea sa se descurce in vermurile acelea.

            Romanul “Paula” l-as compara cu “Enigma Otiliei” deoarece este vorba tot despre viata unei femei cu intamplari care pot exista si in viata reala sau chiar exista.

                                                                                                Tohaneanu Bianca

Fiul risipitor-Jurnal de lectura

                                                        Fiul risipitor
                                           de Radu Tudoran
                                 -Jurnal de lectura-

           Uneori citim cu drag carţile, dorind  sa le savurăm, însă alteori ne face mai puţină plăcere. Aşadar, cartea aceasta face parte din prima categorie, eu, am citit-o pe nerăsuflate. Sub numele de „Întoarcerea fiului risipitor” sau „Fiul risipitor”,cartea se găseşte atât în anticariate cât şi în ediţia „Jurnalul Naţional”, şi este un roman de dragoste urmărind relaţia dintre doi oameni sau mai multe feluri de relaţii dintre aceeaşi doi oameni, iubirea dintre Eva şi un bărbat mai în vârstă decât ea cu 12 ani, căruia autorul nu i-a dat un nume, spunându-i ”El”.       

           Acţiunea romanului începe în anul 1930 când Eva la doar 14 ani în care "se lasă să crească la voia întâmplării, încovoindu-se într-o parte şi în alta, fără să caute un arac pe care să se îndrepte",îl întalneşte agăţat de funicular, ca un               fluture care şi-a desfăcut aripile, pe „El”,  bărbatul care o va învăţa ce este dragostea şi îi va descoperi trupul din spatele îmbrăcămintei neglijate, a gesturilor minore, a mersului strâmb şi a părului nepieptănat. Acasă, era tratată cu indiferenţa de către familie, avea o mamă interesată doar de fiica Gettuta, un unchi obsedat sexual, ea se refugiază în iubirea lui, bărbatul aparând-o si iubind-o: "stătea pe pragul acela unic si insondabil, când o fetiţa începe să semene a femeie". El fiind nestatornic, işi trăieste viaţă călătorind, de fiecare dată părăsind-o pe Eva, fără explicaţii, spunându-i "am să mă întorc întotdeuna!".  Rămasă singură,aceasta se căsătoreşte cu Otto von Seele, bărbatul care o va ajuta mereu. Sosirea iubitului pe neaşteptate o face să îşi părăsească căminul pentru a petrece câteva clipe minunate cu acesta. Sfarşită de puteri, după ce această persoană pleacă, ia hotărârea de a-l respinge data viitoare, dar  aceste idei se sfărâmă în faţa iubirii si constată că El este unic în inima ei: suferă pentru El, acceptă compromisuri, dar îl si urăşte de moarte. Aceste două sentimente extreme îi coordonează existenţa Evei, până la urmă învinge iubirea. Întrebarea repetată la nesfârşit printre ruinele rămase după bombardament "esti aici?" o face să-şi dea seama că El va fi întotdeuna "aici", adică în inima şi mintea ei, aşa cum şi ea era jumătatea lui.                 

              Am atâtea argumente care susţin faptul că mi-a plăcut cartea, dar pot spune si lucruri care nu mi-au placut.  Am trăit sentimentele Evei, la fiecare pagină, tristeţea şi singurătatea o distrugeau câte puţin "Sunt oameni care s-au născut numai ca să facă rău. Fac rău altora, îşi fac rău lor; nu sunt mai miloşi cu ei decât cu altii.”  „În vis, viaţa e ţesută cu aur si cu argint.Pe urmă,când ne trezim,trebuie sa ne facem armuri de otel,ca sa nu fim zdrobiti!” „Peste tot stăruiau semne de la el,şi-n sufletul ei işi dădea seama abia târziu,era plantată fiinta lui,de nezdruncinat,cu ce avea mai rau,cu ce avea mai bun, de nedespărţit. Îşi duse mâna la frunte;auzea pârâind ceva în inimă,cu un sunet de copac rupt..” Aceste sintagme dezvăluie misterul dragostei lor, o dragoste dureroasă, care provoacă suferinţă si ură.  Descrierea războiului este cu siguranţă partea care mi s-a părut cea mai interesantă din punct de vedere istoric. Frica, panica, bombardarea Bucureştiului,  pe toate le-am trăit alături de paginile lui Tudoran, uneori uitând unde mă aflu.  Mi-a placut foarte mult ca autorul a decis să lase la latitudinea cititorului modalitatea în care au decurs lucrurile „mai departe”, finalul a fost deschis si misterios. Latura mai puţin plăcută a aceste cărţi este că nu pot inţelege cum un barbat poate îi poate fii atât de indiferent unei femei indrăgostite, să o facă aproape să îşi piardă minţile, în timp ce citeam m-am simţit revoltată de cât mai poate suporta , vrând să o ajut.      

            Mi s-a părut foarte interesant cum Eva, chiar după trecerea timpului a ramas aceeaşi fetiscana de 14 ani, iar această poveste  a unei doze de iubire pe care aproape niciun pământean n-ar merita-o este cu totul uimitoare.De asemenea, modul cum îşi dădeau întâlniri, Eva agăţând ori de cate ori vroia sa il vadă o batistă albă de vagonetă, iar el venea şi se întâlneau la locul stabilit, era personal.  Este uimitor cum Radu Tudoran a putut exprima atât de detaliat si profund sentimentele unei femei  îndrăgostite, parcă  autorul se desprinde din corpul de bărbat şi ajunge în sufletul unei femei şi de acolo scrie tot ce vede.          

          Imi amintesc cu plăcere activitaţile puerile ale Evei,  la care am participat si eu si încă mai particip. Frazele când povestea cât de bine se simţea călărind, mi-au amintit de copilaria mea, când făceam si eu acelaşi lucru, simţindu-mă bine, iar pasajele în care se plimba cu bicicleta îmi amintesc cu nostalgie de serile si zilele însorite de vară, pedalând în goană, pe străzile oraşului meu.  Plimbările înserate ale fetei pe lângă pădure, alternează cu plimbările mele de acum pe lângă padurea din apropiere.   

       Acest roman poate fi asociat atât cu operele „Inainte de asfinţit” de Mariana Marino, „Lorelei” de Ionel Teodoreanu, „Pânză de păianjen” de Cella Serghi, „Enigma Otiliei” de George Calinescu, deoarece prezinta simetria dintre Eva si fiecare personaj feminin din romane( Diana, Otilia), iar acestea se îndrăgostesc de la vârste fragede de bărbaţi cu mult mai maturi decât ele, mai ales că fata din cartea „Inainte de asfintit” are doar 8 ani, când incep poveştile ei de dragoste. Cartea „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, prezintă evenimentele istorice, din razboi aşa cum o face si finalul „Fiului risipitor”.
            Citatul  „Ţesea migălos în inimă o plasă de apărare, fire de indiferenţe, fire de ură. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o învrăjbească. Se simţea în stare să-l înfrunte cu un surâs de nepăsare pe buze. Şi când el venea aproape, când îi apuca umerii, când îi simţea obrazul pe obrazul ei şi respiraţia în ureche, toată urzeala se destrăma, firele ţesute se duceau în vânt, de nici nu mai ştia unde le e urma. Atunci renunţa la orice împotrivire şi primea mângâierile lui cu recunostinţă, fericită că poate fi iarăşi fără minte” este unul dintre preferatele mele si  prezintă stările frecvente ale Evei.



  

  Boricean Denisa, XI-A

Jurnal de lectura - "Un veac de singurătate"

Un veac de singuratate

Gabriel García Márquez

       Publicat pentru prima dată în 1967, romanul "Un veac de singurătate" a fost cel care l-a consacrat pe autorul său, Gabriel García Márquez, ca fiind unul dintre maeştrii narativei contemporane, aducându-i în 1982 Premiul Nobel pentru literatură.

       Nu există nici timp, nici spaţiu. Generaţii, fapte, personaje se amestecă între ele. O epocă se suprapune cu cealaltă, visul se confundă cu realitatea, lucrurile evoluează şi, totuşi, nimic nu pare a se schimba. Totul se petrece la limita dintre tragic si comic, dintre viaţă si moarte.O lume extravagantă, pe cât de îndepartată de a noastră, pe atât de familiară, cuprinsă într-un vârtej de repere care se regasesc în toate amintirile, în toate istoriile marilor familii.

Totul începe în Macondo, un sat uitat de lume, înconjurat de mare şi de mlaştini, care se pare că deţin o forţă malefică, separând satul de civilizaţie. Întemeietorii acestuia sunt un grup de oameni rătăciţi, în frunte cu Jose Arcadio Buendia şi soţia sa Ursula, aceştia fiind şi primii Buendia faimoşi din ţinut. Pe parcursul anilor satul înfloreşte datorită ţiganilor, care aduc obiecte ciudate pe atunci, cum ar fi magneţii, lupa, un covor zburator,harti şi gheaţa.

De fiecare dată când aceştia vizitează orasul, Jose Arcadio intră în febra descoperirilor, îşi făce planuri şi se izolează de lume, încercând cu încăpaţânare să redescopere câte ceva. Atunci când în Macondo este trasă calea ferată, destinul satului se schimbă. Evenimente precum instalarea companiei bananiere vor aduce modernizarea. Apoi, încep ploile care dureaza neaşteptat de mult: "a plouat patru ani, unsprezece luni si două zile", timp în care se va transforma totul în canale pline de apă murdară şi mult noroi.

După ploaie urmează o perioadă nesfârşită de secetă iar oamenii încep să moara în număr tot mai mare si satul, devine din nou aproape pustiu ca la început, lipsit de culoare, rupt total de restul lumii.

"Primul din spiţă este legat de un copac si furnicile incep să se înfructe din ultimul" - Melchiade

Lecturând, aceasta cartea mi-a stârnit numeroase sentimente precum: tristeţe, ură dar şi dragoste. E o tristeţe enormă printre rânduri, cel puţin aşa mi s-a parut mie, iar ideea cu peştişorii de aur sau pergamentele din camera magică a lui Melchiade – care apărea doar în faţa Aurelianilor chiar şi după moarte – m-a înduioşat, nu ştiu de ce.

Îmi place stilul în care este scris, deşi m-au ameţit un pic personajele diferite din aceeaşi familie care purtau numele părinţilor lor – Aureliano sau Jose Arcadio. 

Ce m-a impresionat cel mai mult au fost ultimele pagini din carte, în care ultimul personaj rămas, Aureliano Babilonia, citind din pergamentele lui Melchiade unde era deja scrisă soarta lor, avea să şi-o afle şi pe a lui, dar care depindea si de soarta satului: “acea cetate a oglinzilor va fi ştearsă de vânt si alungată din memoria oamenilor în clipa în care Aureliano Babilonia va fi terminat descifrarea pergamentelor, şi că tot ce vedea scris acolo era dintotdeauna şi avea să rămână pe veci de nerepetat, căci seminţiilor osândite la un veac de singurătate nu le era dată a o doua şanşă pe pământ.”

       Personal aceasta carte nu mi-a provocat vreo amintire din experienţa proprie dar în schimb am invaţat că este foarte important ca oamenii să-şi aminteasca propria istorie, altfel, vor suferi pentru ea.

       Un veac de singurătate aş putea-o compara ca forma şi stil, din sfaturile primite cu Cartea nopţilor de Sylvie Germain, cuprinzând  scene din istoria Franţei, acoperind peste un secol şi trecând prin trei mari războaie la care a participat lumea franceză. Inspiraţia lui Aureliano când satul era invadat de insomnie “concepu formula prin care aveau să se apere luni de zile împotriva pierderii memoriei” scriind pe fiecare obiect denumirea lui, o pot compara cu inspiraţiile pe care le abordează simbolişti.

               În concluzie pot spune că mi-a placut această carte, si că aş dori sa o recitesc şi la o varsta mai inaintată. M-a impresionat faptul că a fost prezentat incă de la inceputurile satului Macondo pana la dispariţia lui.

"Trecutul nu e decât minciună, memoria nu are cale de întoarcere, orice primăvară trecută este irecuperabilă şi dragostea cea mai nebună şi mai statornică nu e decât un adevăr efemer."

"O singură clipă de împăcare este mai de preţ decât o viaţă întreagă de prietenie."

JURNAL DE LECTURA-O LUNA DE DUMINICI

JURNAL DE  LECTURA

                                                          O LUNA DE DUMINICI

                                                                                                                     

                                                                                                                De John Updike

Scurt rezumat:

  Referendul Tom Marshfield si-a scandalizat sotia  si biserica prin comportamentul sau sexual,asa ca este fortat sa plece intr-un exil involuntar intr-un “sanatoriu” al preotilor decazuti unde i se cere sa isi marturiseasca in scris pacatele savarsite.

  Dimineata punea pe hartie povestiile din viata sa iar dupamiaza si seara practica jocuri de pocher,golf si altele.

   În cele 31 de zile pe care le petrece în azil(romanul avand 31 de capitole), scrie 31 de povestioare despre viaţa sa trecută, despre religie şi aplicaţiile sale în viaţa de zi cu zi, dar şi ceea ce ar dori să îi rezerve viitorul, deşi şansele de a-si reveni sunt destul de mici. Însă, peste toate, tema centrală este aceea a adulterului, a consecinţelor sale, precum şi sentimentele reverendului asupra faptelor “vinovate” pe care le-a realizat, dar şi asupra femeilor pe care le-a sedus. Aceste 31 de povestioare însă îi sunt impuse de regulile stricte ale azilului pentru mărturisirea păcatelor şi îndreptarea lor, dar conştiinţa lui Marshfield nu îi dă pace şi, spre sfârşit, acestea se transformă în scrisori de dragoste către una din infirmiere,D-na Prynne semn că puterea adulterului îi intrase în sânge şi nu mai poate scăpa de ea.

   Preot respectat în comunitatea spirituală liniştită pe care o conduce spre cele sfinte, căsătorit de peste 15 ani cu ascultătoarea Jane, având doi copii adolescenţi, Thomas are tot ce îşi poate dori o persoană din clasa medie americană: faimă, bani, familie, respect. Numai că, deşi soţia sa nu şi-a pierdut nimic din frumuseţe sau din tainele pe care le descoperea când făceau dragoste fără zgomot în casa socrilor săi, el îşi doreşte mereu mai mult. Astfel, o descoperă pe Alicia, una dintre femeile care venea la slujbele sale duminicale şi care, cu timpul, a fost angajată în biserica sa, pentru talentul său de a cânta la orgă.

  În orice femeie din jurul său vede o potenţială amantă şi nici măcar slujba sa pentru divinitate nu îl poate da înapoi: chiar îl vede pe Dumnezeu drept susţinător al sau in a cuceri toate femeile pe care le consideră capabile. Viaţa lui este astfel împărţită în două, mai ales că latura adulterină o păstrează doar pentru sine şi pentru cele implicate în anevturile sale: pe de o parte, este un slujitor devotat la bisericii, pentru care depune orice efort de a-i aduce pe oameni pe calea cea bună, inclusiv prin defăimarea adulterinilor; pe de altă parte, în noapte (la figurat), el duce o viaţă paralelă, împreună cu amanta sa, Alicia, departe de ochii soţiei şi ai comunităţii, însă suferind cumplit când aceasta  “îl înşeală” cu dascălul său.

   Cu timpul Jane otia sa,afla de Alicia,relatia dintre el si sotia lui raciundu-se iar relatia dintre el si Alicia ramane una si mai rece.Pentru un timp acesta inceteaza sa mai aiba “iesiri”.

Ulterior insă tentaţiile reapar sau sunt regăsite, ele nefiind niciodate pierdute, decât aparent,cu alte femei din comunitate.

  Apoi “o descopera” pe Freankie. Ea este o femeie credincioasă cu adevărat, care îşi doreşte legătura cu preotul, dar numai pe tărâm spiritual. El este cu atât mai atras cu cât Dumnezeu este mai important pentru ea decât propria persoană, dorind să se substituie acestuia, un amănunt care îl face să o dorească mai mult, să se forţeze, să o insulte atât personal, cât şi religios, sperând ca suma acestora să ii forţeze sexualitatea. În motelul în care se petrece adevăratul deznodământ al romanului, el devine impotent fizic şi simte că aceasta e femeia pe care o iubeşte cu adevărat.

Sentimente provocate

 Pot spune ca romanul mi-a provocat in general setimetul ca urmaresc un serial,cu doua laturi.Una comica data de limbajul autorului si una romantica sau un film gen thriller.

Ce amintiri mi-a trezit cartea

  Nu pot sa zic ca romanul mi-an trezit anumite amintiri.Viata mea nu are legatura cu viata personajului principal.Dar in general poate fi vorba si de o pedeapsa.Cand faci ceva gresit esti pedepsit,cam asa s-a intamplat si cu Tom.Asadar in sensul acesta pot spune ca imi aduce aminte de atunci cand eram mic si faceam unele porstii si eram pus sa imi fac teme suplimentare.

Ce mi s-a parut interesant

  Un lucru interesant sunt notele de subsol.

De exemplu la fraza: “m-am cocorat de pe bancheta”, cu explicatia: “cred c-am vrut cocotat sau catarat, dar care?”. Aici apare  modul relaxat si amuzant in care scrie. Cam asa m-am simtit eu, ca si cum domnul Updike bate la masina langa mine, eu imi arunc privire pe foi, vad un cuvant scris gresit, ii atrag atentia si el flutura din mana zicand “las-o asa”.

  Alt lucru interesant mi s-a parut ideea de a imparti romanul in 31 de capitole fiecare dintre ele reprezentand cate o zi in care Tom a asternut  pe hartie povestirile sale.

Asemanraea cu alta opera

  Daca ar fi sa aseaman aceasta opera cu alta,din punct de vedere al temei pricipale as asemana-o cu romanul “Ion” al lui Liviu Rebreanu,deoarece si in acest roman apare ideea  adulterului,cand Ion isi inselaa sotia,adica pe Ana cu Florica.

                                                                                                            Autor:Popica Andrei